Carpaţii Orientali reprezintă unul din cele trei mari segmente montane ale munţilor Carpaţi de pe teritoriul României. Aşa după cum indică şi numele, Carpaţii Orientali se găsesc în partea estică a României, prezentând o varietate largă de roci, aspecte geofizice, geologice şi morfologice, înălţimi, împăduriri, floră şi faună.
Sunt cuprinşi între graniţa cu Ucraina (în nord), Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest (în vest), Subcarpaţii de Curbură şi Valea Prahovei (în sud), Podişul Moldovei şi Subcarpaţii Moldovei (în est).
Între aceste limite, au o serie de caracteristici ale reliefului care îi diferenţiază de celelalte ramuri carpatice, cum ar fi:
- altitudinile au valori mijlocii; înălţimile maxime depăşesc 2000 m (în Munţii Rodnei şi Munţii Călimani) sau se apropie de această altitudine (în Ciucaş, Munţii Maramureşului şi Ceahlău)
- au culmi paralele, orientate pe direcţia NV-SE (în nord şi centru) sau „curbate” (în sud)
- sunt formaţi din trei fâşii paralele care reflectă alcătuirea geologică a substratului:
- a) în vest există un aliniament de munţi vulcanici
- b) în centru, munţi alcătuiţi din roci dure(predominant şisturi cristaline)
- c) în est şi sud, munţi alcătuiţi din roci sedimentare cutate (denumite „flis” = formaţiune geologică specifică, alcătuită din strate sedimentare cutate)
- sunt fragmentaţi de depresiuni numeroase (unele foarte întinse, cum ar fi depresiunile Braşovului şi Maramureşului), văi şi trecători
- au forme variate de relief, cum ar fi: relief vulcanic (cu cratere, conuri şi platouri), îndeosebi în munţii Călimani, Gurghiului şi Harghitei, relief glaciar (în Munţii Rodnei), un relief specific datorat rocilor (îndeosebi în masivele Ceahlău şi Ciucaş)
- relief carstic cu peşteri şi chei în Carpaţii de Curbură
(informatii extrase de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Carpa%C5%A3ii_Orientali)