Carpaţii Meridionali, alături de Carpaţii Orientali şi Carpaţii Occidentali reprezintă cele trei mari grupe muntoase ale României. Denumirea lor este dată referitor la poziţia lor geografică (la sud, deci meridionali ca poziţie) faţă de Depresiunea Colinară a Transilvaniei, care reprezintă simultan şi limita lor nordică.
Carpaţii Meridionali reprezintă cea mai masivă, tipică şi spectaculoasă regiune montană a ţării, având unele similitudini cu Alpii. Parte distinctă a Carpaţilor Meridionali, Munţii Făgăraş, cei mai spectaculoşi, înalţi şi sălbatici munţi ai României, i-au inspirat pe geograful francez Emmanuel de Martonne să-i denumească şi Alpii Transilvaniei, conform lucrării sale Recherches sur l'Evolution morphologique des Alpes de Transylvanie (Karpates meridionales), publicată la Paris, Editura Delagrave, 1906.
Limita lor vestică, spre Carpaţii Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timiş-Bistra-Haţeg-Ştei-Orăştie, iar limita lor estică (spre Carpaţii Curburii) o reprezintă Valea Prahovei. Limita sudică a Carpaţilor Meridionali o reprezintă un abrupt major (pe alocuri având o diferenţă de nivel până la 1000 m) format din trei grupe: Subcarpaţii Curburii (între Prahova şi Dâmboviţa), Subcarpaţii Getici (între Dâmboviţa şi Motru) şi Podişul Mehedinţi (între Motru şi Dunăre).
(informatii extrase de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Carpa%C5%A3ii_Meridionali) |
